Napoli, îngrijorat de suporteri

Napoli, îngrijorat de suporteri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul Universității Craiova, Nicolo Napoli, a făcut astăzi un apel către fanii olteni să nu mai comită acte de violență pe stadioane, italianul avertizând că echipa va avea cel mai mult de suferit dacă va evolua cu porțile închise. „Sunt convins că și suporterilor le-a picat la fel de rău ca și nouă faptul că vom juca fără ei cu Gloria Bistrița. Sper să nu se mai întâmple astfel de lucruri, Craiova are nevoie de fanii ei. Sunt dezamăgit că, din cauza câtorva indivizi, toți avem de suferit. Echipa ar putea resimți aceste gesturi necugetate, ori noi ne dorim să obținem maximum posibil din acest final de sezon”, a declarat astăzi Napoli.
Universitatea Craiova a fost amendată cu 30.000 de lei și obligată să joace cu porțile închise partida de mâine, cu Gloria Bistrița, în urma incidenmtelor provocate în tribună de către suporteri în etapa precedentă, la Mioveni.

„Bornescu e băiat inteligent”

Referitor la incidentul din meciul tur, când Bornescu l-a accidentat grav pe atacantul Cristi Coroian, Napoli a declarat că totul ar trebui dat uitării. „Este un eveniment din trecut și atât. N-a fost nimic intenționat, accidente de genul acesta se întâmplă în toate campionatele. Sunt sigur că mâine se vor saluta și vor arăta amândoi că au trecut peste acel moment”, a declarat tehnicianul Craiovei, care mizează pe inteligența lui Bornescu în evitarea oricărei provocări din partea adversarilor. „Mircea este un tip inteligent, care înțelege situația. Nu cred că va fi provocat, dar, dacă se va întâmpla, Bornescu va rezista presiunii cu siguranță”, a încheiat Napoli.

George PĂ‚UNESCU

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×